Numbers 28:1-8

Reglementări privind jertfele – jertfele zilnice

(Ex. 29:38-42)

1 Domnul i-a vorbit lui Moise, zicând: 2„Poruncește-le fiilor lui Israel și spune-le: «Aveți grijă să-Mi aduceți la vremea hotărâtă mâncarea – tot ce este folosit la jertfele mistuite de foc pentru Mine, de o aromă plăcută Mie». 3Să le mai spui: «Iată jertfa mistuită de foc pe care va trebui s-o aduceți Domnului: doi miei de un an, fără cusur, ca ardere-de-tot continuă, în fiecare zi. 4Un miel să-l jertfești dimineața, iar pe al doilea miel să-l jertfești între asfințit și întuneric, 5împreună cu un dar de mâncare: a zecea parte dintr-o efă
Aproximativ 2,2 l.
de făină aleasă, amestecată cu un sfert de hin
Aproximativ 0,9 l.
de ulei de măsline presate.
6Aceasta este o ardere-de-tot continuă, instituită la muntele Sinai, de o aromă plăcută, o jertfă mistuită de foc pentru Domnul. 7Să aduceți și o jertfă de băutură dintr-un sfert de hin pentru fiecare miel jertfit. Această jertfă de băutură tare să fie adusă Domnului în Locul Sfânt. 8Al doilea miel să-l jertfești între asfințit și întuneric și să aduci împreună cu el un dar de mâncare și o jertfă de băutură, ca și dimineața. Aceasta este o jertfă mistuită de foc, de o aromă plăcută Domnului.

Copyright information for RonNTR